Gust si miros de trecut

Imi place sa mananc.Pentru mine a manca nu e sinonim cu a supravietui iar"mananca pentru a trai nu trai pentru a manca" e un citat cu care ma razboiesc de mai multa vreme.
Iubesc culorile mancarii,cu cat se disting mai mult de 3,papilele mele gustative o iau razna.
Ma comport ca o femeie vesnic insarcinata,care are pofte de ori ce fel si oricand.
Zilele trecute credeam ca "nasc" daca nu manac o placinta cu branza si stafide.Simt si acum aburul si fierbinteala ei,caci nu am rezistat sa se raceasca si nu am ezitat si mi-am facut una.E un intreg ritual mistic cand adaug lamaie rasa pe care o tin in mana cateva secunde,o miros ma gandesc daca sa o pun pe toata sau nu.O colorez cu zahar pudra ca si cum as adauga pe o panza ultimile detalii inainte de expozitie.
Ceea ce poate fi un atuu pentru mine e ca in afara de placerea de a manca e si placerea de a gati.Nu inteleg de ce se vaita feministele ca stau la cratita toata ziua,pentru mine e un "chin"placut, cu atat mai mult daca stiu ca vor veni prieteni la degustat.E placerea si mai mare daca impart din "aburi" si cu ei(asta probabil se trage din 4 ani de camin).
Mananc iute,dulce,cu mult usturoi,picant,dulce acrisor,fierbinte,oricum,si orice,dar mai ales culoare si miros sa aiba.
Imi aduc deseori aminte de etape din viata mea cand simt un miros de o anume mancare.
Asociez porumbul copt,mirosul de lapte ars, cu vacanta de vara la tara.
Stiu ca oricand voi desface un plic de zahar vanilat,imi voi aminti de bunica mea care ma certa si se supara mereu cand ii furam de prin sertare "vanela"cu greu cumparata atunci.
Nu am nici o restrictie mentala legata de vreun aliment.
Asi manca iarba verde proaspat taiata,atat de puternic e mirosul.