Cirese de mai

Zilele trecute am fost la o nunta.Petrecerile tip nunta la romani, ma umplu de bube,dar fiind la prieteni dragi mi-au trecut repede.Cum rochiile incorsetate cu sclipici, tatele iesite in afara rochiei si tocurile ce te fac sa pari mimoza, nu sunt pentru mine, mi-a fost ceva mai greu sa ma hotarasc, sifonierul meu scaldandu-se in haine sport.Asa se face ca am plecat de acasa in cea mai scurta rochie posibila, tapetata cu cirese pe ea, cu cel mai rosu dres din lume, garnisit cu cei mai verzi pantofi comozi.Mi-am trantit si o pereche de cercei cirese de mai, cum le-am numit eu si am purces catre adunare.Fiindca cu bicicleta totusi nu ma puteam duce, cu masina nu se cuvenea din pricina de "ceai" baut in timpul petrecerii, am ales metroul.
Nu m-a interesat niciodata lumea din jur, de pe la garduri, insa acum m-am simtit foarte ciudat cand privirile oamenilor nu se dezlipeau de pe mine.Prea putin imi pasa daca erau priviri de admiratie sau de uimire,cert e ca la romani uitatura asta lunga de vitel, ma incomodeaza.Am ripostat la cativa cu un zambet,dar uimirea le-a fost si mai mare si am renuntat.Nu am vazut popor mai incomod si bagacios.Si nu, nu erau batrani fosti comunisti care nu stiu sa se imbrace decat in negru si gri, nu erau tineri, de la care am pretentia ca vor fi viitorii batranei draguti cu flori la camasa si palarii vesele.De ce ne sperie pe noi ca natie diferentele, nu esti la fel ca mine, nasol, la zid, " sa te jupuim si sa te facem drapel".