BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

29 January 2010

cristianeee

cristianee stati asa ca vin.Intrebam acum ceva vreme daca stie cineva ceva de primavara,vara cand sosesc...lasa sa mai astepte ca eu ma duc la cristianeeeeeee

24 January 2010

Daca asa zice teveu'...

20 January 2010

Muzichie

18 January 2010

La mine pe planeta incaltamintea zambeste

Inca de mica am avut o obsesie legata de incaltaminte.Imi imaginam ca si acum, ce personalitate avea fiecare om pe langa care treceam.Asa ajungeam mai repede de la o locatie la alta.Privind in jos.Lucrurile se desfasurau cu mare rapiditate in jurul ochilor mei, mai ales cand ieseam de la scoala si aveam destul material de observat.
Au fost momente cand ascundeam in cizmulite pungi de plastic ca sa nu imi intre zapada printre crapaturi si ma uitam la trecatori sa ghicesc cati dintre ei ascund ingrozitoarele sacose.Nu reuseam sa imi dau seama,dar cu siguranta o pereche de ghete lustruite dadeau de gol ceva bogatie a proprietarului.Stiu ca pare ciudat dar uneori vorbeam cu incaltamintea trecatorilor, in gand si imi ziceau ca sunt obosite si batrane, ca nu vor mai rezista mult si vor ceda, altele imi tranzmiteau cate tari straine au vazut si sunt plictisite aici.Imi faceam tot felul de scenarii, intotdeauna un pantof cu toc purtat de o mult prea tanara domnita imi soptea ca e surprins si el de ce a fost incaltat asa de devreme, ca ar fi trebuit sa mai astepte putin in cutie.Ma intristau unii batranii cu incaltamintea uzata pana la extreme, purtata mai mult pe o parte din cauza mersului greoi si imi dadeam seama cat de greu trebuie sa le fie si dupa ce o dau jos din picioare, cand raman singuri.
Cand eram mica plangeam mereu pe strada cand vedeam soldati.Nu imi mai putea mama opri lacrimile.Eram cat motul lor de la basca, dar stiam cu siguranta ca cizmele lor imense,in ochii mei erau triste.Nu stiu nici acum ce imi sopteau mie si ce imi cauza, de indata ce dadeam cu ochii de un barbat in timpul stagiului militar pornitul lacrimilor.Mi-am amintit zilele acestea, in timp ce ma plimbam pe strada si am zambit.Acum vad cu alti ochii incaltamintea trecatorilor.Poate pentru ca e mai diversificata, mai colorata ca in copilarie.Nu ma mai satur sa aud povestile bocancilor abia intorsi din calatorie, care mai au inca ramasitele drumului lung pe ele,au atatea de povestit si niciodata nu ma insel cand imi ridic privirea catre chipul stapanului vesel si vorbaret.Cand merg cu metroul e cel mai usor sa socializez cu aceste distinse personalitati care acopera picioarele domnilor si doamnelor.Nu le pot numi obiecte.De ce sa citesc sau sa ma uit in gol, cand am atatea povesti de descifrat.Cred ca incaltamintea spune mai multe despre noi decat orice haina, sunt superficiala daca categorisesc oamenii asa pe planeta mea?Ghicesc in talpi uzate.Nu e asa, cu siguranta,desi nu m-au mintit pana acum niciodata.

16 January 2010

Stie cineva vine vara mai repede?

08 January 2010

A lu' Cartoafa cu a lu' Corcodel

De ce suntem noi oamenii tentati sa ne strambam numele de la generatie la generatie?
Am pornit noi romanii ca si natie de la nume usoare, care caracterizau locurile pe unde treceam, sau mestesugurile pe care le faceam: Fieraru,Munteanu si am ajuns nu numai sa ne schimbam numele dupa nu stiu ce mega star dar sa facem o legatura intre el si prenume.Nu e de ajuns ca pe bunicatu' saracu l-a chemat Branza, c-or fi fost mari oieri in sat ale lui neamuri,hai mai bne sa asociem odraslei un prenume ca Tony neaparat cu "y" scris sau un Narcis ca asa poate au noroc copchii si ajung mari vedete internationale.Acum am bagat de seama, ca e la moda ca parintii surescitati de kilogramele de telenovele vazute, sa le zica progeniturilor lor dupa vreun personaj neaparat pozitiv si avut.Asa se face ca aud tot mai des pe strada Pedro,Francisca sau Fernando si nu, nu sunt neaparat de etnie rroma daca asta era primul gand.Mare noroc ca am avut parte de seriale ca Dalles sau Tanar si nelinistit ca am putut sa ne alegem cele mai mirifice prenume, ca altfel ramaneam cu Vasile,Ion sau Maria si nu era domnule prea la moda.Ce o fi in capul parintilor care vor ca al lor viitor om mare la un moment dat, sa duca in spate toata viata vreun diminutiv si nu ca si alint de genul Costelus,Mirel sau Mariuta.Cum o fi la 100 de kilograme sa te prezinti asa?Unele nume au pornit din porecle(Cartoafa si Corcodel sunt personaje reale din satul bunicilor mei, oameni in varsta care au predat stafeta copiilor si nimeni din sat nu ii stie altfel chiar de ei vor sau nu, urmand ca pe buletin la un moment dat sa fie stantat la fel:"decat sa ii zic mama Gheorghe si sa nu il stie nimeni...").Da stiu, prenumele ca si parintii nu ti-i alegi zice vorba din strabuni,de aici cred eu pornesc multe frustrari ale oamenilor chiar si adulti fiind,badjocoriti inca din copilarie de numele sau prenumele lor si nu de ceea ce sunt.Si atunci ma intreb, de ce vrem sa provocam asta copiilor nostri?

05 January 2010

Hai sa am un an bun!