BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

30 November 2010

Io-s femeia de servici' si nu am prea mult lipici

23 November 2010

Era sa ma fac corporatista

Situatia a devenit verde. Un verde de nu iti vine sa te uiti la el, ca nu iti mai trebuie vreodata culori.Verde stricat, imputit, mucegait.De aceea am inceput sa accept sa ma duc si la interviuri la care mi-am jurat sa nu mai ajung vreodata.Ma urasc cand imi ascund principiile in buzunarul de la spate, pentru bani, e si asta o prostitutie, dar din cauza culorii verzi mai sus amintite a trebuit sa o fac.Asa se face ca pun frumusel un sacou prafuit, nepurtat de mai bine de un an, caut o camasa mai serioasa nu gasesc decat pictate, inflorate, hippyoate si nu se cade sa ma vaza ditamai "haseru" asa.Nu stau mult pana ma imbrac, aleg de obicei primii jensi ce ii nimeresc in dezordinea din dulap si un tricou la intamplare, imi pun cercei cu cirese in urechi , niste tenisi si gata treaba, insa acum....o ora.O ora de uimire si neputinta in a asorta niste culori pe mine, fata de curcubeul purtat zilnic.Sa imi pun niste cercei mai seriosi...hmm... nu merg astia cu vaci, nici astia cu floarea soarelui.Renunt.Fara cercei.Pantofii mei de "mancat placinta in oras" ma strangeau ingrozitor, erau prafuiti si se uitau tare ciudat la mine cand am vrut sa ii incalt.I-am pus la loc in sac si i-am luat pe cei verzi, fara toc.Asta e, nu merge dar alta solutie nu am.Drumul pana la firma X a fost ingrozitor.Am trecut intr-o ora de la dorinta puternica de a ma angaja si a face orice sa obtin jobul pana la lacrimi si intrebari despre etica mea interioara.Interviul cum ma asteptam, oameni care vor sa te faca sa te simti umil, idiot, pe cand ei...buricul companiei au un job nu ca tine fraiere care vrei un loc de munca.
Urmeaza un sir intreg de clisee si intrebari idioate de la:" cum ma vad eu peste cativa ani" si pana la "de ce ati ales compania noastra".Nu vreau sa pierd acum vremea amintindu-mi prin ce stres maxim am trecut, ce raspunsuri am dat si ce mirati au fost auzindu-le. De ce am trecut din nou prin cacatul asta de sistem?Pentru a gasi un job pe care nu mi l-am dorit, cum as fi putut sa ii mint sa le zic ca visez de mica sa lucrez sclav pentru ei...
Am plecat si m-am plimbat aiurea pe strazi, plangand iar si amintindu-mi de buzunarul meu de la spate plin cu principii, de data asta pentru ca eram aproape sigura ca m-au placut si ca ma vor anunta ca sunt "za oan".
A doua zi am primit mail cu raspunsul lor negativ, din care citez : "in acest moment consideram ca postul pe care il avem disponibil nu v-ar pune foarte mult in valoare potentialul". Am trecut in mai putin de un minut prin stari de tristete dar si eliberare, bucurie, exact ca atunci cand imi cautam camasa portivita pentru interviu.
Sa vad acum cum scap de situatia verde.

15 November 2010

Mda... cam complicata

05 November 2010

What's your poo telling you

Am gasit pe Amazon mai multe "docomente" despre mersul la baie cu tot cu activitatile adiacente acestei trebi.E semn.Trebuie sa ma apuc de finalizat operatiunea mea "carte despre fecale" ca nu mai apuc sa devin celebra.

01 November 2010

O poveste despre doi copii si 2 adulti

A fost odata ca niciodata o fata cam de 13, 14 ani asa, care se amuza pe vremea aia de ce scriu oamenii la gazeta(pe vremea aia erau 2,3 reviste ziare).Asa se face ca intr-una dintre zile se gandi sa ia la intamplare o adresa de corespondenta de la rubrica "cititorii nostri" si sa scrie doua vorbe sa vada daca primeste raspuns.Foarte uimita a fost ea cand dupa nici o saptamana a gasit cutia postala ocupata cu un plic de la un baiat cam de acceasi varsta care i-a raspuns.La cateva zile isi scriau despre orice.Vorbeau despre stele, despre scoala sau mancare, toate acestea fara ca ei se se vada vreodata, nici macar in fotografii.Au refuzat amandoi sa iti trimita poze, pentru ca era mult mai frumos si romantic asa.Si-au trimis frunze uscate toamna, ghiocei presati primavara, nisip vara.Traia fiecare inca o poveste, inca o viata prin ceea ce celalat scria.Au strans aproape un sac de scrisori, fara o cearta intre ei,fara sa se intrebe cum arata celalat. Si-au scris o poezie.Au vrut sa fie cea mai lunga poezie din lume.La finalul fiecarei scrisori puneau pe hartie cate un vers, urmand ca celalat sa gaseasca rima potrivita printr-un alt vers.Nu mai exista alta bucurie decat atunci cand prin gaurile cutiei de scrisori se zarea ceva.Au fost ceva ezitari din partea parintilor, in ambele cazuri, cand maturitatea si experienta lor de viata celebra au zis ca sunt prea mici pentru "treburi deastea si in plus nu va mai ganditi la scoala". Dupa ce au supus expertizei cateva scrisori in care s-a vazut clar inocenta si nici un pericol national, i-au lasat in pace.Ai fi zis atunci ca sunt sortiti unul pentru celalalt si ca nu va exista nici o ultima scrisoare.Dar lucrurile frumoase se sfarsesc, pentru ca asta e rolul lor sa dureze putin.Nu stim care a fost cauza reala, au crescut, s-au plictisit, au terminat poezia, cert e ca s-a stins pur si simplu.Anii au trecut fata a devenit adult si s-a mutat cu desaga in spinare si manata de vise marete, in alt oras.In una dintre zile in timp ce se plimba pe strazi aiurea si-a dat seama ca se afla pe strada pe care locuia prietenul ei cel mai bun, de acum 10 ani si cum ar fi putut sa uite adresa aia, doar a scris-o de sute de ori pe sute de plicuri.Nu a ezitat si a pornit cu inima batandu-i in piept cu putere sa caute exact adresa, sa il intalneasca.Au urmat apoi ore intregi pe banca in fata scarii, tragand puternic din tigara si zicandu-si ca e prea telenovelistica treaba si ca ea nu e genu' care sa faca deastea.A plecat. "E mai bine asa.Daca omu' e insurat, cu copii", isi tot zicea in minte.A 2a zi a revenit. Aceeasi banca, alte tigari.Era acum atat de curioasa, daca nu au avut atunci curajul sa se intalneasca, ce daca au trecut 10 ani, o cafea pot bea impreuna si rade de trecut.A intrat in scara, a gasit usa ce avea numarul apartamentului stiut de ea si a sunat.Cat de penibil, se gandea ea, sa apar si sa zic:stiti, sunt eu, acum 10 ani... daca nu o sa mai stie de mine, daca par o disperata, nu vreau asta".Nu a raspuns nimeni si cum crede in destin si-a zis ca asa tebuia sa se intample.A plecat, nu inainte de a rupe o pagina din agenda, a scrie pe ea 2 vorbe, un nume si un numar de telefon si a o pune in cutia postala.Dupa cateva ore o voce timida o suna si ii zise ca a primit biletul ei si ca abia asteapta sa se intalneasca.A fost dezamagita de reactie.Asa de repede, asa de simplu? Ea il stia altfel si credea ca e acelasi om, acelasi copil surprinzator care o uimea la fiecare scrisoare cu ceva nou.Acum abia a legat 2 vorbe, fara nici o emotie i s-a parut.S-au intalnit a 2a zi, banal cum nu vroia ea, la o cafea.Nu aveau nimic in comun acum.Nici macar aceeasi muzica.El ii vobea romantic despre fotbal iar ea cu mana sub barbie se uita prin el, zambind.Personajele povestii noastre s-au schimbat, au devenit adulti cu alte idealuri, alte vise.Acum ii emotioneaza alt tip de socializare, nu mai primesc scrisori decat in Inbox.Desi cred ca ea nu s-a schimbat atat de mult,e la fel de copil cu aceleasi vise.
Prima si ultima lor intalnire.
Si am incalecat pe o sa si v-am zis povestea asa.