BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

18 January 2010

La mine pe planeta incaltamintea zambeste

Inca de mica am avut o obsesie legata de incaltaminte.Imi imaginam ca si acum, ce personalitate avea fiecare om pe langa care treceam.Asa ajungeam mai repede de la o locatie la alta.Privind in jos.Lucrurile se desfasurau cu mare rapiditate in jurul ochilor mei, mai ales cand ieseam de la scoala si aveam destul material de observat.
Au fost momente cand ascundeam in cizmulite pungi de plastic ca sa nu imi intre zapada printre crapaturi si ma uitam la trecatori sa ghicesc cati dintre ei ascund ingrozitoarele sacose.Nu reuseam sa imi dau seama,dar cu siguranta o pereche de ghete lustruite dadeau de gol ceva bogatie a proprietarului.Stiu ca pare ciudat dar uneori vorbeam cu incaltamintea trecatorilor, in gand si imi ziceau ca sunt obosite si batrane, ca nu vor mai rezista mult si vor ceda, altele imi tranzmiteau cate tari straine au vazut si sunt plictisite aici.Imi faceam tot felul de scenarii, intotdeauna un pantof cu toc purtat de o mult prea tanara domnita imi soptea ca e surprins si el de ce a fost incaltat asa de devreme, ca ar fi trebuit sa mai astepte putin in cutie.Ma intristau unii batranii cu incaltamintea uzata pana la extreme, purtata mai mult pe o parte din cauza mersului greoi si imi dadeam seama cat de greu trebuie sa le fie si dupa ce o dau jos din picioare, cand raman singuri.
Cand eram mica plangeam mereu pe strada cand vedeam soldati.Nu imi mai putea mama opri lacrimile.Eram cat motul lor de la basca, dar stiam cu siguranta ca cizmele lor imense,in ochii mei erau triste.Nu stiu nici acum ce imi sopteau mie si ce imi cauza, de indata ce dadeam cu ochii de un barbat in timpul stagiului militar pornitul lacrimilor.Mi-am amintit zilele acestea, in timp ce ma plimbam pe strada si am zambit.Acum vad cu alti ochii incaltamintea trecatorilor.Poate pentru ca e mai diversificata, mai colorata ca in copilarie.Nu ma mai satur sa aud povestile bocancilor abia intorsi din calatorie, care mai au inca ramasitele drumului lung pe ele,au atatea de povestit si niciodata nu ma insel cand imi ridic privirea catre chipul stapanului vesel si vorbaret.Cand merg cu metroul e cel mai usor sa socializez cu aceste distinse personalitati care acopera picioarele domnilor si doamnelor.Nu le pot numi obiecte.De ce sa citesc sau sa ma uit in gol, cand am atatea povesti de descifrat.Cred ca incaltamintea spune mai multe despre noi decat orice haina, sunt superficiala daca categorisesc oamenii asa pe planeta mea?Ghicesc in talpi uzate.Nu e asa, cu siguranta,desi nu m-au mintit pana acum niciodata.

6 comentarii:

vreauultimulloc said...

Tu esti gagico?
Asta a fost o schimbare de stil, personal o gasesc placuta.
Nimic nu ma incata mai mult decat descoperirea unei noi dimensinui a personalitatii cuiva. Inconsecventa e cea mai tare calitate.

femeiadeservici said...

ma bucur ca numesti inconsecventa calitate, vazusi cat de repede ma plictisesc eu de aceleasi vorbe, schimbai nitel macazul,dar trenul e acelasi stai fara grija:)

Porcusorul Radioactiv said...

E de bun augur, zic si eu. Dar parca vad ca peste vreo 2-3 zile o sa scrii despre incaltamintea care a calcat intr-un cacat proaspat :)

femeiadeservici said...

cate ascunde si rahatu' ala.....cat despre fecale sii ca citesc in ele ca in stele:))

alneida said...

in psihologie pantofi spun foarte multe despre personalitatea oamenilor. inclusiv modul diferit in care se useaza spune multe, cunosc si oameni care au facut cercetari despre asta...

femeiadeservici said...

faina treaba asta cu psihologia, o sa caut si eu la oamenii mai mari ce au zis despre asta:)