BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

01 November 2010

O poveste despre doi copii si 2 adulti

A fost odata ca niciodata o fata cam de 13, 14 ani asa, care se amuza pe vremea aia de ce scriu oamenii la gazeta(pe vremea aia erau 2,3 reviste ziare).Asa se face ca intr-una dintre zile se gandi sa ia la intamplare o adresa de corespondenta de la rubrica "cititorii nostri" si sa scrie doua vorbe sa vada daca primeste raspuns.Foarte uimita a fost ea cand dupa nici o saptamana a gasit cutia postala ocupata cu un plic de la un baiat cam de acceasi varsta care i-a raspuns.La cateva zile isi scriau despre orice.Vorbeau despre stele, despre scoala sau mancare, toate acestea fara ca ei se se vada vreodata, nici macar in fotografii.Au refuzat amandoi sa iti trimita poze, pentru ca era mult mai frumos si romantic asa.Si-au trimis frunze uscate toamna, ghiocei presati primavara, nisip vara.Traia fiecare inca o poveste, inca o viata prin ceea ce celalat scria.Au strans aproape un sac de scrisori, fara o cearta intre ei,fara sa se intrebe cum arata celalat. Si-au scris o poezie.Au vrut sa fie cea mai lunga poezie din lume.La finalul fiecarei scrisori puneau pe hartie cate un vers, urmand ca celalat sa gaseasca rima potrivita printr-un alt vers.Nu mai exista alta bucurie decat atunci cand prin gaurile cutiei de scrisori se zarea ceva.Au fost ceva ezitari din partea parintilor, in ambele cazuri, cand maturitatea si experienta lor de viata celebra au zis ca sunt prea mici pentru "treburi deastea si in plus nu va mai ganditi la scoala". Dupa ce au supus expertizei cateva scrisori in care s-a vazut clar inocenta si nici un pericol national, i-au lasat in pace.Ai fi zis atunci ca sunt sortiti unul pentru celalalt si ca nu va exista nici o ultima scrisoare.Dar lucrurile frumoase se sfarsesc, pentru ca asta e rolul lor sa dureze putin.Nu stim care a fost cauza reala, au crescut, s-au plictisit, au terminat poezia, cert e ca s-a stins pur si simplu.Anii au trecut fata a devenit adult si s-a mutat cu desaga in spinare si manata de vise marete, in alt oras.In una dintre zile in timp ce se plimba pe strazi aiurea si-a dat seama ca se afla pe strada pe care locuia prietenul ei cel mai bun, de acum 10 ani si cum ar fi putut sa uite adresa aia, doar a scris-o de sute de ori pe sute de plicuri.Nu a ezitat si a pornit cu inima batandu-i in piept cu putere sa caute exact adresa, sa il intalneasca.Au urmat apoi ore intregi pe banca in fata scarii, tragand puternic din tigara si zicandu-si ca e prea telenovelistica treaba si ca ea nu e genu' care sa faca deastea.A plecat. "E mai bine asa.Daca omu' e insurat, cu copii", isi tot zicea in minte.A 2a zi a revenit. Aceeasi banca, alte tigari.Era acum atat de curioasa, daca nu au avut atunci curajul sa se intalneasca, ce daca au trecut 10 ani, o cafea pot bea impreuna si rade de trecut.A intrat in scara, a gasit usa ce avea numarul apartamentului stiut de ea si a sunat.Cat de penibil, se gandea ea, sa apar si sa zic:stiti, sunt eu, acum 10 ani... daca nu o sa mai stie de mine, daca par o disperata, nu vreau asta".Nu a raspuns nimeni si cum crede in destin si-a zis ca asa tebuia sa se intample.A plecat, nu inainte de a rupe o pagina din agenda, a scrie pe ea 2 vorbe, un nume si un numar de telefon si a o pune in cutia postala.Dupa cateva ore o voce timida o suna si ii zise ca a primit biletul ei si ca abia asteapta sa se intalneasca.A fost dezamagita de reactie.Asa de repede, asa de simplu? Ea il stia altfel si credea ca e acelasi om, acelasi copil surprinzator care o uimea la fiecare scrisoare cu ceva nou.Acum abia a legat 2 vorbe, fara nici o emotie i s-a parut.S-au intalnit a 2a zi, banal cum nu vroia ea, la o cafea.Nu aveau nimic in comun acum.Nici macar aceeasi muzica.El ii vobea romantic despre fotbal iar ea cu mana sub barbie se uita prin el, zambind.Personajele povestii noastre s-au schimbat, au devenit adulti cu alte idealuri, alte vise.Acum ii emotioneaza alt tip de socializare, nu mai primesc scrisori decat in Inbox.Desi cred ca ea nu s-a schimbat atat de mult,e la fel de copil cu aceleasi vise.
Prima si ultima lor intalnire.
Si am incalecat pe o sa si v-am zis povestea asa.

7 comentarii:

lolablau said...

Bravc! Ladydeserviciu iti zic de azi, ce povestire frumoasa...ce frumos povestesti...stiam eu ca esti deosebita:) Tu erai fata? Ce de rahat, scuzati, sunt barbatii, scuzati...Ca doar nu putea sa continuie treaba, ar fi fost prea...film american:)

femeiadeservici said...

mai nu cred ca barbatii sunt de rahat, in plus stii eu cred ca rahatul e ceva benefic:),asa a fost povestea daca era altfel zisasi si tu, era americanizata:P

lolablau said...

mai ( nu-mi place mah, ma, mai)eu cred ca majoritatea sunt. de merde.
cuvant de trecere'noble'

femeiadeservici said...

fara ma, mai, mah, noble' ca vinu' vechi am inteles, sa traiti!

Buha Neagra said...

Shit happens?!

perdue parmi les ch'tis said...

Frumoasa povestirea, emotionanta chiar, pacat de sfarsitul ne pe masura. Ma face sa ma gandesc la Blaga:
"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea".
Am "indraznit" si eu odata sa scriu
cuiva luat din revista Salut; se numea Bogdan Broiteanu si era din Sighisoara. Scrisoarea s-a intors cu mentiunea "destinatarul nu mai locuieste la adresa". Esec din fasa! ;)) Dau nume, ca poate cine stie, citeste blogul si iese de vreo istorie tardiva ;))

femeiadeservici said...

perdue- cauta-l pe internet:P desi...Blaga adevar mare graieste:)